venerdì 1 novembre 2019

Una storia del secolo scorso ( Guerra 15-18)

Gioia mia, bellizza mia; vieni cà ca t'aju e dire;
riposate nu pocu,  un ti ne jire, ca te cuntu na storia de na vota.
Era ancora  quatrara quannu patrima me maritau
cu n'uominu chi mancu canuscia.


U juornu prima e me maritare jocava ancora a ra campana cu re cumpagne mie avanti a ghiesa.
Na fimmina chi passava m'ha dittu: cumu ! ? domani te mariti e ancora juochi ?
A verità: a ru maritu un ce penzava.
Un sapia fare nente; m'aiu duvutu e mparare tuttu:
Cucinare lavare, stirare e  a ra roba puru avia de jire.
Simu stati nzieme n'annu, pue maritumma  è partutu pe ra guerra,
lassannume cu nu figliu appena natu.
Quale guerra? un ru sacciu.
Cuntra chine? Quante cose vue sapire! Certu, nu nimicu.
Duv'è jutu? Chi ne sacciu! Nessunu me l'ha dittu.
Me scrivia ch'era  a ru fronte. C'era nu timbru  chi dicia: zona di guerra.
Su passati tanti misi e de littere n'aju ricevutu tante.
Me scrivia: Cara moglie, riguardative  e stative attenta a ru guagliune! spieru priestu de tornare!
Ogni littera era na gioia pecchì sapia ca era vivu.
Pue silenziu;  nente littere e nente cartoline.
Cu na littera ufficiale m'anu scrittu ch'era muortu.
Sugnu rimasta sula cu nu figliu;
cu tanti sacrifizi l'aju crisciutu.
Pue quannu s'è fattu granne sinn'è jutu pe ra via sua
e  sugnu rimasta sula  chiù de prima.
Chi n'aiu avutu e chista vita?
Sula, sempre sula. A scocciare rusari e ad aspettare a gente chi un benia mai.

2 commenti:

Anonimo ha detto...

enna pocu triste e lamintusa fa movire puru e petre de mmiansu chiri cariuali.

Tonio ha detto...

Purtroppo è una storia vera.