martedì 19 gennaio 2010

Poesia di Pietro Raso- in ricordo del figlio Vincenzo

 
Memento

A nnu' stravientu de u pizzillu d'uortu,
Nu jiure tantu biellu avia chiantatu,
Era nu jiure chiinu d'amuri e prufumatu,
caru a ssu core miu ca ccu' suspiri
e d'affanni iu l'avia allevatu.
Cumu na stilla matutina strallucia,
e l'adduru du luntanu se sentia.
Oh! Atroce distinu ppe mmala sorte mia,
passa n'na neglia e nu viantu se scatina,
dopu nu zifune, propriu d'duvera chiantatu
[chiru jiure,
lu stirradica e ru vola cumu na piuma, duve
[se trase,
ma arrieti nu sse' torna cchiù!
Quantu lacrime ss'uocchi mie hanu divacatu
Ma sunu state tutte lacrime perdute.

                      Pietro Raso (1902 -1973)

Nessun commento: